contrapunctul în muzică, însemnînd suprapunerea unei melodii peste o
alta, de sine stătătoare, fără efectul unui haos polifonic ci,
dimpotriva, avînd ca rezultat un tot organic, coerent, poate ilustra
structura oricarui micro ori macrocosmos al realității omenești, fie si
non-muzicale.
pînă la urmă, principiul dualității convergente se regăsește în orice
lucru, mărunt ori pretențios, de la hohotul de plîns și pînă la cel de
rîs care vin din direcții diferite și ajung să se îndrepte în același
sens, confundîndu-și chiar tonalitățile , în momentele de maximă
intensitate.
pe scurt, orice punct își are contrapunctul său. chiar și
contrapunerea cu contradicția, două noțiuni luate deseori una drept
cealaltă.
voi încerca mai jos un contrapunct culinar, cu riscul de a-l
transforma într-o tăgăduire ilară a tradiționalelor, strălucitoarelor,
cosmopolitelor, sofisticatelor, pompoaselor, sănătoaselor,
complicatelor, scînteietoarelor, fastuoaselor, rafinatelor,
eclatantelor, ecologicelor, exoticelor rețete atît de la modă în
blogosferă, în media, în stratosferă…
de aceea astăzi vom servi ciuperci-de-băligar fripte excesiv pe
grătar, de o culoare neagră vineție, pe un pat nefacut de varză
fermentată timp de un an și jumătate în oțet, alături de semințe de
susan, de muștar și de bostan. între semințe se fac pauze și se iau
înghițituri adînci de apă chioară. la desert: doar un praf de zahăr.
yallah habibti!
RăspundețiȘtergeremashallah!
RăspundețiȘtergereseminte de scandal si la desert praf in ochi. cum ai gasit atitea epitete pentru retete !
RăspundețiȘtergereai un ochi patrunzator. nu ma indoiam insa.
RăspundețiȘtergere