sâmbătă, 26 ianuarie 2013

ere glaciare


cineva mi-a spus odată că trăiesc prea mult în trecut. azi am primit prin poștă un mic cadou în care un prieten dintr-o alta subdiviziune a timpului vieții mele strecurase cîteva rînduri pe care eu le-am scris cîndva. în afară de literele alungite și prea mult înclinate spre dreapta, pe care le-am recunoscut ca aparținînd caligrafiei mele, restul îmi era străin.

m-a cuprins o panică asemănătoare celei ce te cuprinde cînd cauți cartea copilăriei într-o bibliotecă uriașă cu sute de cotoare felurite de cărți și n-o zărești nicăieri. sau panica ce-mi paralizează membrele și-mi întețește respirația atunci cînd mă trezesc în miezul nopții, suspendată în întuneric, și nu am habar unde mă găsesc. eu, cea din acest holocen devenit prea strîmt, mă uitam la mine, cea din pleistocenul balizelor plutitoare, golită complet de orice memorie a trecutului.

din perspectiva științei fizicii această amnezie e mai ușor de acceptat: totul e expansiune a materiei, reînnoire continuă. dar oare care este mecanismul secret de funționare a dinamicii afectelor, de unde vin și unde se duc toate undele care îți fac, la un moment dat, coșul pieptului să explodeze, ori fruntea să ți se încălzeasca brusc, umezindu-ți ochii? unde se duc toate continentele de convingeri intime, de impresii și certitudini? unde se duc iubirile?

vineri, 25 ianuarie 2013

contrapunct

contrapunctul în muzică, însemnînd suprapunerea unei melodii peste o alta, de sine stătătoare, fără efectul unui haos polifonic ci, dimpotriva, avînd ca rezultat un tot organic, coerent, poate ilustra structura oricarui micro ori macrocosmos al realității omenești, fie si non-muzicale.

pînă la urmă, principiul dualității convergente se regăsește în orice lucru, mărunt ori pretențios, de la hohotul de plîns și pînă la cel de rîs care vin din direcții diferite și ajung să se îndrepte în același sens, confundîndu-și chiar tonalitățile , în momentele de maximă intensitate.

pe scurt, orice punct își are contrapunctul său. chiar și contrapunerea cu contradicția, două noțiuni luate deseori una drept cealaltă.

voi încerca mai jos un contrapunct culinar, cu riscul de a-l transforma într-o tăgăduire ilară a tradiționalelor, strălucitoarelor, cosmopolitelor, sofisticatelor, pompoaselor, sănătoaselor, complicatelor, scînteietoarelor, fastuoaselor, rafinatelor, eclatantelor, ecologicelor, exoticelor rețete atît de la modă în blogosferă, în media, în stratosferă…

de aceea astăzi vom servi ciuperci-de-băligar fripte excesiv pe grătar, de o culoare neagră vineție, pe un pat nefacut de varză fermentată timp de un an și jumătate în oțet, alături de semințe de susan, de muștar și de bostan. între semințe se fac pauze și se iau înghițituri adînci de apă chioară. la desert: doar un praf de zahăr.