marți, 11 iunie 2013

citeva doruri

flori de rachita, ulii rotitori deasupra padurii, maci in cimpuri de griu, pinze de paianjen, flacari in soba, raze printre frunze de nuc, lumina "mieroasa" a dupa-amiezii, cuci in mai si ciocanitori in martie, cuiburi de lastuni, miriitul subtire al gainilor in ograda, clopotele zilelor de duminica, mugetul vacilor venind seara, in ciurda, toaca manastireasca, concertul cosasilor din otava cosita, in dupa-amiezele de foc si roiurile de muste uriase de pe grumazul vitelor, mirosul de balegar, miristea intepatoare, greierii ce se sting spre dimineata, regina noptii, uruitul motoarelor taietoarei de lemne in departare, ciripitul de vrabii sub streasina, fosnetul ploii prin burlane, bocanitul ritmic al tocatului de vinete in august, mirosul de fum, latratul ciinilor, isteria inclestarii pisicesti noaptea, in cursa pe acoperisuri, mirosul boabelor de porumb in sacii de iuta, zornaitul lantului de fintina, scirtiitul portii de la sura, mireasma aerului dinaintea furtunii - racorit brusc, desertatul nucilor toamna, sfiriitul picaturilor de apa pe soba, topindu-se pe placa de fonta in sfere perfecte, gustul caldut si dulce al laptelui proaspat muls, rasuflarea umeda si calda ori limba aspra a viteilor, ciorchini de flori de tei, mormane de frunze ruginii, agrise cu zahar, alge uscindu-se in gramajoare moi la malul marii, parfumul nisipului incins, aroma cafelei la ibric, oracaitul broastelor seara, mirosul intepator de var proaspat si cel amarui al muscatei, padurile de salcimi, scirtiitul podelelor de lemn, praful marunt al drumului de tara, norii inalti, norii plati, norii imprastiati, valatucii de ciurlan...

vineri, 7 iunie 2013

love illusion

"Tell me, what's Love?" said Youth, one day, To drooping Age, who crost his way, 
"It is a sunny hour of play, For which repentance dear doth pay, Repentance! Repentance! And this is Love, as wise men say."

luni, 29 aprilie 2013

secunde

Timpul fericirii curge discontinuu. E facut din clipe fragmentate sau, mai bine zis, din esente ale unor intervale de timp tematice: o excursie cu masina, o lectura in gara, in asteptarea trenului, o vizita la muzeu, o piesa de teatru, o plimbare matinala, o ora in bucatarie. In fiecare din acestea se gaseste un moment care le defineste in mod fericit, care le imprima pozitiv in memorie.

M-am deprins sa astept aceasta clipa de gratie in orice as intreprinde. O deprindere nefericita de altfel, compusa din sentimente de incordare, apoi caldura care te invadeaza urmata de un soi de panica la ideea sfirsitului. Caci gloria acestor secunde e urmata mereu de agonia si apoi nefiinta lor.

Uneori asteptarea e in van, si-atunci imi reprosez ca n-am stiut sa ma agat suficient de strins de ultima clipa de fericire, in incercarea unui soi de transcendenta. Iar acum s-ar putea sa n-o mai intilnesc pe urmatoarea nicicind. Dar numai uneori...

*
Slujba de Florii, la o biserica ortodoxa dintr-un oras german. Timp de ploaie, monotone nuante de gri, puhoaie de oameni cu priviri goale, imbulzindu-se in bisericuta neincapatoare. Chiar inainte sa ies, cautind aerul si linistea, din multime se desprinde o femeie intre doua virste, intr-un frumos costum osenesc, cu o basma inalta, inflorata, mirosind a apa de trandafiri. 

Intrarea in Arad, dupa sute de kilometri la volan. Ma-ntimpina gropi desfundate, tevi metalice fara sens ce uritesc strazile orasului, saracie si contraste fara sfirsit. Ma gindesc deja la etapa urmatoare de drum, cind mi se vor deschide in fata dealurile verzi ale Devei, si o astept cu nerabdare. La o intersectie apare de nicaieri un stol de lucratoare la spatii verzi, ce umbla gurese in sir indian, purtind cu mindrie pe spate greble, sapaligi si siraguri de covrigi... Ma hotarasc sa fac totusi un mic popas la marginea orasului: nu-mi mai sta gindul decit la covrigi calzi cu sare. Nu gasesc, si cumpar in schimb pateuri cu brinza telemea, iar la intoarcere intru intr-o mica librarie, cu dorinta de-a-mi lua ceva de ascultat in orele lungi care urmeaza catre casa. Vinzatorul cu camasa scrobita, impecabila, ma priveste serios, se gindeste o vreme dupa ce-i spun ce caut, revenind apoi cu sfiala: "dar ce este un audiobook? o carte cu povesti pentru prunci?"

Ploua, inauntru e cald, sofez. Copiii au adormit pe locurile lor. Le privesc in oglinda retrovizoare chipurile albe si nemiscate, ca de hirtie.

E toamna la Muzeul Satului, in biserica maramureseana de lemn cineva cinta la vioara.

Traversam Viena. Deasupra ei atirna o luna uriasa, argintie, cum nu mi-a fost dat sa vad nicicind. Un taler sclipitor...

joi, 11 aprilie 2013

il stiu doar pasarile cerului

Primavara a-nceput furtunos, fara sa aiba nimic din primaverile trecute. Fara ghiocei, raze de soare indraznete, martisoare si miros de frezii, ciripit vesel de pasari ori covoare de toporasi prin paduri.

A inceput cu furtuni de zapada, cu furtuni de vorbe, ruperi de nori si cu revederea orasului meu, in care m-am pierdut pentru scurt timp, ca-ntr-o turbina.

Vorbe, oameni, sprincene incruntate, zimbete, muzici, teorii. Arcade, lumini, mincaruri, claxoane, pantofi cu toc. Coafuri, tigari, bauturi si plimbari. 

Exista un format al reclamelor tv, unde scurta povestioara cu efect publicitar incepe in forta. Vedem, de pilda, valuri uriase, lumina orbitoare, stropi si dinti stralucitori pe o plaja agitata plina de costume multicolore si jucatori amatori de volleyball. Imaginile se succed haotic pe fundalul unei muzici asurzitoare, fara cap si coada. Si la un moment dat totul amuteste, personajele continua sa pluteasca mut, cu incetinitorul, iar telespectatorul poate urmari pe indelete toate detaliile, pentru a ajunge la punctul esential al filmuletului: eticheta de la costumul de baie al baiatului blond cu un pahar de oranjada in mina, de exemplu.

Parca-as traversa si eu acel moment de paralizie acum. E atit de liniste, nimeni in jur. Obiectivul camerei focalizeaza pe aceasta pasare cu penajul verde, care parca m-ar cunoaste de undeva. Si care bate cu misterioasa regularitate in geamul dormitorului, zi dupa zi, inainte de rasaritul soarelui. Doar ea.

marți, 19 martie 2013

Radio Ga Ga

Departe de casa, ascult uneori radioul online.

Ascultatorul internaut are in plus, fata de gospodina care gateste in bucatarie linga difuzor, posibilitatea de a trage cu ochiul in studio, unde realizatorii de emisiuni si invitatii lor transmit in direct.

Am avut curiozitatea de-a-i privi de citeva ori, constatind fara exceptie ca farmecul povestilor si informatiilor pe care obisnuiam sa le primesc pe unde scurte sau lungi (mai ales in vacanta, la bunici, cind televizorul era un eveniment de lux "cu lampi", organizat de obicei in serile de simbata de o vecina venita in vacanta de la oras. In cele mai multe seri adormeam pe melodia "Cotelor apelor Dunarii" ce razbatea din invelisul de piele veche al micului aparat ale carui origini se pierdeau in negura timpului), se vulgarizau complet in tinutele in neorinduiala ale celor din fata microfoanelor, in gesturile intime care nu se arata de obicei radio-ascultatorilor, in ezitarile descifrabile in limbajul corpului.

Unde televiziunea nu are nici o legatura cu radioul asa cum un film este intotdeauna cu citeva trepte sub cartea dupa care a fost scris scenariul acestuia.

vineri, 15 martie 2013

nimicuri


ma intreb obsesiv daca exista vreo explicatie stiintifica ori de natura chimica, care sa desluseasca traseul tuturor acelor ginduri nespuse si al amintirilor neimpartasite.

din momentul in care incep sa existe nascindu-se dintr-o vorba, o forma, un fel de a cadea al luminii, si ramin nespuse, unde merg mai departe, daca nu li se da nici o forma de expresie exterioara? sint supte de un fel de gaura neagra a uitarii? sau aruncate la rebuturi pentru vina de a nu fi fost suficient de puternice incit sa razbata la suprafata? asa cum arunci papucii diformi ori nasturii negauriti pe usa din spate a fabricii?

nu pot accepta nemateria, inexistenta, vidul.


luni, 4 februarie 2013

asteptare febrila


m-am trezit cu capul arzind si miinile moi si reci in miezul noptii. frisoane dureroase imi zguduiau corpul, iar gitul parca-mi era impuns de sute de ace nevazute. am bijbiit pe intuneric dupa papuci (picioarele ca un sloi pareau sa fi capatat o consistenta lemnoasa), iar apoi dupa intrerupator. lumina becului mi-a strapuns ochii cu un tiuit, smulgindu-ma insa in felul acesta necrutator  din intunericul laptos si fierbinte care parea sa se pravale peste mine citeva clipe mai devreme. la scurt timp ma cufundam in borcanul cu miere, privind pe fereastra cum ningea viscolit pentru a nu stiu cita oara in iarna asta fara de sfirsit.

zilele se nasc si mor in diverse tonuri de gri. dimineata e un gri difuz, incit n-ai putea spune sigur daca e sfirsitul unei dupa-amieze sau inceputul unei noi zile. griul matinal se lumineaza treptat, presarat timid cu tonuri de maro, pe masura ce norii se lumineaza difuz. lumina asta ramine atirnata asa, deasupra dealurilor imbibate de apa, pina la ceasul serii, cind scade din nou, identica cu lumina primelor ore.

numai ca astazi, cind griul incepuse sa scada din nou, dupa planul monoton al lunilor iernii, febra mea a inceput sa creasca treptat. reusisem s-o inabus citeva ceasuri mai devreme cu felurite infuzii parfumate de frunze si flori culese in timpul verii de pe cimpurile din jurul casei de la tara, cu buline de aspirina si filme fanteziste despre iubiri estivale cu cicade asurzitoare, ferestre navalite de vegetatie, rochii de matase si o Marsilie incandescenta tivita de marea sinilie. acum, insa, se intorcea mai puternica.

am amestecat in graba un aluat vanilat de gofre. le-am lasat sa se coaca cu toate usile larg deschise, pina cind parfumul a invadat si ultimul ungher al casei. am mai luat o aspirina. febra a plecat iar. o astept insa sa loveasca din nou. ma simt pregatita si-o pazesc ca pe un lup care-mi da tircoale. privesc spre sticluta de vin spumant pe care mi-a lasat-o azi in prag vecina mea de 90 de ani, in timp ce-mi declara cu un zimbet stirb : "esti cea mai buna prietena a mea".