contrapunct

contrapunctul în muzică, însemnînd suprapunerea unei melodii peste o alta, de sine stătătoare, fără efectul unui haos polifonic ci, dimpotriva, avînd ca rezultat un tot organic, coerent, poate ilustra structura oricarui micro ori macrocosmos al realității omenești, fie si non-muzicale.

pînă la urmă, principiul dualității convergente se regăsește în orice lucru, mărunt ori pretențios, de la hohotul de plîns și pînă la cel de rîs care vin din direcții diferite și ajung să se îndrepte în același sens, confundîndu-și chiar tonalitățile , în momentele de maximă intensitate.

pe scurt, orice punct își are contrapunctul său. chiar și contrapunerea cu contradicția, două noțiuni luate deseori una drept cealaltă.

voi încerca mai jos un contrapunct culinar, cu riscul de a-l transforma într-o tăgăduire ilară a tradiționalelor, strălucitoarelor, cosmopolitelor, sofisticatelor, pompoaselor, sănătoaselor, complicatelor, scînteietoarelor, fastuoaselor, rafinatelor, eclatantelor, ecologicelor, exoticelor rețete atît de la modă în blogosferă, în media, în stratosferă…

de aceea astăzi vom servi ciuperci-de-băligar fripte excesiv pe grătar, de o culoare neagră vineție, pe un pat nefacut de varză fermentată timp de un an și jumătate în oțet, alături de semințe de susan, de muștar și de bostan. între semințe se fac pauze și se iau înghițituri adînci de apă chioară. la desert: doar un praf de zahăr.