Radio Ga Ga

Departe de casa, ascult uneori radioul online.

Ascultatorul internaut are in plus, fata de gospodina care gateste in bucatarie linga difuzor, posibilitatea de a trage cu ochiul in studio, unde realizatorii de emisiuni si invitatii lor transmit in direct.

Am avut curiozitatea de-a-i privi de citeva ori, constatind fara exceptie ca farmecul povestilor si informatiilor pe care obisnuiam sa le primesc pe unde scurte sau lungi (mai ales in vacanta, la bunici, cind televizorul era un eveniment de lux "cu lampi", organizat de obicei in serile de simbata de o vecina venita in vacanta de la oras. In cele mai multe seri adormeam pe melodia "Cotelor apelor Dunarii" ce razbatea din invelisul de piele veche al micului aparat ale carui origini se pierdeau in negura timpului), se vulgarizau complet in tinutele in neorinduiala ale celor din fata microfoanelor, in gesturile intime care nu se arata de obicei radio-ascultatorilor, in ezitarile descifrabile in limbajul corpului.

Unde televiziunea nu are nici o legatura cu radioul asa cum un film este intotdeauna cu citeva trepte sub cartea dupa care a fost scris scenariul acestuia.

nimicuri

ma intreb obsesiv daca exista vreo explicatie stiintifica ori de natura chimica, care sa desluseasca traseul tuturor acelor ginduri nespuse si al amintirilor neimpartasite.

din momentul in care incep sa existe nascindu-se dintr-o vorba, o forma, un fel de a cadea al luminii, si ramin nespuse, unde merg mai departe, daca nu li se da nici o forma de expresie exterioara? sint supte de un fel de gaura neagra a uitarii? sau aruncate la rebuturi pentru vina de a nu fi fost suficient de puternice incit sa razbata la suprafata? asa cum arunci papucii diformi ori nasturii negauriti pe usa din spate a fabricii?

nu pot accepta nemateria, inexistenta, vidul.