ma intreb obsesiv daca exista vreo explicatie stiintifica ori de natura chimica, care sa desluseasca traseul tuturor acelor ginduri nespuse si al amintirilor neimpartasite.
din momentul in care incep sa existe nascindu-se dintr-o vorba, o forma, un fel de a cadea al luminii, si ramin nespuse, unde merg mai departe, daca nu li se da nici o forma de expresie exterioara? sint supte de un fel de gaura neagra a uitarii? sau aruncate la rebuturi pentru vina de a nu fi fost suficient de puternice incit sa razbata la suprafata? asa cum arunci papucii diformi ori nasturii negauriti pe usa din spate a fabricii?
nu pot accepta nemateria, inexistenta, vidul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu